Kinetoterapia

Kinetoterapia „studiază mecanismele neuromusculare şi articulare care asigură omului mişcările (activităţile motrice) normale, în acelaşi timp, studiind şi elaborând principiile de structurare a unor programe care se adresează organismului uman, atât din punct de vedere profilactic, cât şi din punct de vedere terapeutic şi recuperator. Este o disciplină ştiinţifică cu caracter aplicativ bine definit, având un obiect propriu de studiu: menţinerea şi dezvoltarea unor indici morfologici şi funcţionali normali, prin mijloacele specifice (exerciţiul fizic ca element de bază), la persoane în situaţii biologice speciale” (Moţet, D., Mârza, D., 1995).

„Toţi oamenii beneficiază, sub o formă sau alta de <miracolul> şi binefacerile curativo-profilactice şi terapeutice ale mişcării. Într-un moment sau altul al vieţii, fiecare om (sănătos sau în situaţii biologice speciale, bolnav, deficient, convalescent) intră în sfera de aplicaţii şi compensatorii" (Marcu, V., 1997).

Kinetoterapia deține un rol important în dezvoltarea sistemului nervos:

• ajută la formarea capacităţilor de învăţare prin dezvoltarea şi formarea mişcărilor elementare, prin formarea echilibrului static şi dinamic, prin cunoaşterea organizării schemei corporale, prin exersarea şi formarea dominanţei laterale, prin dezvoltarea capacităţii de orientare spaţio-temporală;
• contribuie la dezvoltarea percepţiei auditive, vizuale şi tactile, dezvoltarea memoriei auditive, vizuale şi a serialităţii, precum şi la dezvoltarea coordonării mişcărilor fine ale mâinilor.